miercuri, iunie 22, 2005
FANFEST Rosia Montana
Underground si fan-jumping la FANFEST Rosia Montana
Asociatia Salvati Rosia Montana va invita la a doua editie a festivalului fanului la Rosia Montana - FanFest 2005!
FanFest Rosia Montana este un festival inedit care se adreseaza atat celor dinamici si dornici de aventura, cat si locuitorilor din Muntii Apuseni. Desfasurat pe parcursul a trei zile (26 - 28 august) FanFest e un eveniment care reuneste activitati variate si un program artistic complex pentru iubitorii de natura si muzica. Locatia festivalului a ramas aceeasi - platoul Jig-Vaidoaia din Rosia Montana, zona de munte situata la aproximativ 1000 m altitudine.
FanFest propune experiente noi si inedite pentru un festival din Romania: fan-jumping, tunuri cu apa si panouri artificiale de catarat,expozitii si concursuri de afise si grafitti, proiectii de filme cu tematica de mediu, prezentari si un targ al produselor locale.
FanFest va incepe la asfintit cu o veche traditie romaneasca; buciumul va rasuna peste sate, invitand oamenii la festival.
Vineri si sambata vor urca pe scena trupe care recomanda festivalul ca cel mai mare sommer-fest din tara: Zdob si Zdub, Shukar Collective, Sensor, Bitza, Vita De Vie, Luna Amara, Unu&Firma, Phane Buton, Pacha Man, K-gula, Ada Milea, B.TON, Romano (G-Force Sound / Germania), Anexa 1, Target, Aria Urbana, Dahood, Implant pentru Refuz, Grasu XXL, DJ Paul, CTC, Butch, Coma, H8, Altar, Silent Strike. Ca si anul trecut, lista cuprinde printre cele mai credibile nume din Romania, tocmai pentru a
da greutate acestui protest muzical.
Publicul festivalului este estimat la aproximativ 15.000 de persoane, in principal tineri. Cazarea se va face in campingul amenajat pe platou, iar transportul participantilor pe rutele Cluj-Napoca - Rosia Montana - Alba Iulia se va realiza prin microbuzele si autobuzele puse la dispozitie de catre organizatori.
FanFest-ul s-a nascut anul trecut sub forma unui concert de protest impotriva preconizatei exploatari cu cianuri. Anul acesta, la a doua editie, tonul de protest se pastreaza, dar in sine FanFest este o celebrare a vietii si continuitatii la Rosia Montana, declara Eugen David, presedintele Asociatiei Salvati Rosia Montana.
Asociatia Salvati Rosia Montana reuneste persoane si organizatii (Asociatia Alburnus Maior, Rebel Music, Greenpeace CEE, Mindbomb, Efectul Fluture, Asociatia Ecologista Floarea de Colt, Asociatia Transilvania Verde) care se implica activ in dezvoltarea durabila a zonei Rosia Montana.
Echipa FanFest
E-mail: contact@rosiamontana.ro
www.fanfest.ro
- ianuarie 2005
- februarie 2005
- martie 2005
- aprilie 2005
- mai 2005
- iunie 2005
- iulie 2005
- august 2005
- septembrie 2005
- octombrie 2005
- noiembrie 2005
- decembrie 2005
- ianuarie 2006
- februarie 2006
- martie 2006
- aprilie 2006
- mai 2006
- iunie 2006
- iulie 2006
- august 2006
- septembrie 2006
- octombrie 2006
- noiembrie 2006
- decembrie 2006
- ianuarie 2007
- februarie 2007
- martie 2007
- aprilie 2007
- mai 2007
- iunie 2007
- iulie 2007
- august 2007
- septembrie 2007
- octombrie 2007
- noiembrie 2007
- decembrie 2007
- ianuarie 2008
- februarie 2008
- martie 2008
Visit feeder.ro network